Grecia


Când te gândești la Grecia, îți vin în minte insulele, muzica tradițională și obiceiul de a sparge farfuriile. Dar Grecia are mult mai mult de oferit. Grecia care nu este atât de cunoscută turiștilor cuprinde peisaje uimitoare, culori magice și colțuri de natură ascunse. Râurile turcoaz și satele idilice, încadrate de creste alpine acoperite de zăpadă formează o panoramă care cu siguranță îți va tăia răsuflarea. Experiența unică în Grecia va fi completată de o varietate de mâncăruri tradiționale delicioase și de relaxarea în taverne. Călătoria cu jeepurile te va purta pe drumuri șerpuite, de-a lungul râurilor, spre o altitudine de peste 2000 de metri. Trecătorile pitorești vor fi poarta spre regiuni rustice, aflate departe de traseele turistice convenționale. RINA Adventure te invită să te îndrăgostești de Grecia.


De la Atena la Vârfurile Pindos

Ne întâlnim în Atena și pornim spre nord, spre Lacul Iliki. Urcăm culmile Helicos, care sunt cunoscute în mitologia grecească drept "casa Muzelor". Frumusețea incredibilă a peisajului din acești munți este o adevărată sursă de inspirație. Apoi ne îndreptăm spre satul Distomo, situat pe un deal, pentru a admira un peisaj de vis asupra Golfului Corint. În drumul nostru spre mare, trecem prin Amfissa și Delphi. Ultima oprire a zilei este un sit arheologic, după care ne cazăm la hotel și ne bucurăm de un festin la o tavernă locală...

Circuit 5 zile
885

Vezi detalii

Grecia autentică la înălțime

Călătoria începe din Atena, unde ne îmbarcăm în jeepuri și plecăm spre nord pe autostrada spre Thessaloniki, al doilea cel mai mare oraș al Greciei. Pe drum, ne oprim pe podul Sirius pentru prânz. Ne vom îndrepta spre culmile Helicon, care erau considerate sacre în mitologia grecească. Trecem de culmi și coborâm pe un drum nepavat spre Golful Itea. Vei avea ocazia să te relaxezi în voie pe plajă, în timp ce admiri grădinile nesfârșite de măslini din apropiere. În a doua parte a zilei, vizităm Dephi, unul dintre cele mai importante situri arheologice din Grecia. Ghidul te va introduce în poveștile magice despre vremurile antice ale acestei țări. Ne vom petrece seara într-o tavernă locală, unde vom fi primiți cu băuturi și bucate tradiționale grecești...

Circuit 7 zile
1188

Vezi detalii

Destinații